Anul acesta 2012, implinesc sapte ani de pastoratie la altarul Bisericii din Cauesti; am rostit  pentru a saptea oara, cu aceeasi emotie sfanta  ”Hristos a Inviat!”. A fost o noapte binecuvantata. Daca pana la orele 23.30 a plouat, in mintea mea creionandu-se o slujba cu putini credinciosi, incepand cu aceasta ora si pana la 00.30, ploaia s-a oprit, iar noi dimpreuna cu enoriasii prezenti am inconjurat Biserica, am dat citire Pastoralei Inaltpreasfintitului Teofan, de pe scena amenajata in fata Sfantului Altar cu putine zile inainte de “lucratorul nostru cu plata in cer” – Costel Lefter, intrand apoi in Sf. Altar si continuand seara, sau mai bine zis inaintand spre zorii zilei, cu slujba Utreniei si a Sfintei Liturghii, care s-a sfarsit la ora 03.30 cu sfintirea pastii  si a oualelor rosii aduse de credinciosi.

Hristos a Inviat!

Ne gasim cu o saptamana inainte de Patimile Matuitorului Iisus Hristos. Zilele ce urmeaza nu sunt tragice, ele purtand totusi un dramatism aparte. Hristos a ales moartea pentru ca noi sa avem “viata”! Viata pe care o vom simti in noi la sfarsitul Saptamanii Patimilor, este rodul ramanerii alaturi de Hristos pe drumul Golgotei, al suferintelor. Acel “Hristos a Inviat!” nu va rasufla viata, daca noi nu am pregustat moartea alaturi de Fiul Lui Dumnezeu!

Ruga….

Cand toti te parasim Iisuse, Tu nu ne parasesti!

Cand toti Te umilim, Tu nu ne umilesti!

Cand toti Ti-s impotriva, Tu tot ne mai doresti!

Alege pentru noi!!! Tu nu poti sa gresesti!!!

Si daca am ratat startul cu urarile de an nou, tuturor celor care ne citesc, ne vizualizeaza le doresc un an 2012 cu multe realizari spirituale!

La multi si binecuvantati ani, comunitatii parohiale din Cauesti si tuturor celor care ne citesc si ne apreciaza activitatea!

Lc.10,34 “Şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el”.

Iacov 5,14-15 “Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui”.

Astazi am avut bucuria ca si comunitate de crestini ortodocsi – slujitori si urmatori ai Lui Hristos – sa savarsim si la Cauesti, in interiorul Postului Craciunului, Taina Sfantului Maslu, precedata de slujba Aghiazmei Mici. Pe langa numarul mare de credinciosi prezenti in Sfanta Biserica am avut bucuria sa savarsesc aceasta randuiala alaturi de prietenul si colegul de cerc pastoral – Pr. Nica Marius, de la parohia “Sf. Nicolae” – Bâcu (comuna Ipatele), care a raspuns invitatiei mele prompt, asa cum o face de obicei.

Dupa savarsirea Tainei Sfantului Maslu a urmat un frumos si cald cuvant de invatatura, pe care parintele Marius, slujitor de 12 ani pe aceste meleaguri, l-a adresat credinciosilor nostri. Am retinut o intamplare din viata personala a parintelui pe care as vrea sa o las marturie si celor care ne urmaresc si ne citesc articolele, in dorinta de a-si intregi imaginea despre comunitatea crestina din Cauesti.

Ne spune parintele Marius, ca un prieten apropiat il suna intr-o zi si il roaga insistent sa “se roage” pentru el… acesta (prietenul) urma sa treaca printr-un interviu de avansare pe un post de director in cadrul unei firme. Parintele ii promite ca va face tot ce ii sta in putinta ca rugamintea si dorinta prietenului sa fie indeplinita… il asigura de rugaciunea personala. Dupa o perioada, suna din nou telefonul, parintele raspunde… in telefon o voce schimbata, a prietenului dornic de avansare… “sa stii ca nu am luat interviul, nu sunt director… si stii ce… eu nu mai cred in Dumnezeu, in Maica Domnului si mai ales in voi popii… nu mai pot sa cred!”; tacere – parintele ramane fara grai… si discutia nu mai dureaza mult si se incheie. Odata cu ea si relatia de prietenie. Trec lunile, iar la un moment dat parintele Marius primeste un nou telefon, de la aceeasi persoana, dar cu o voce schimbata, transformata, smerita, calda… “Parinte, vreau sa ne vedem… pot sa vin pana la Sfintia Ta?!? -Te astept! este raspunsul. Are loc intalnirea intre cei doi… ce aflam din discutia lor??? Prietenul parintelui vine cu lacrimi in ochi si ii spune parintelui ca a avansat in functia de director de firma! Cel care ocupase functia de director in locul sau a murit intr-un accident in timpul unei delegatii… “- Puteam sa fiu eu…” conchide prietenul de altadata!

CONCLUZIA – Dumnezeu ne iubeste mai mult decat il iubim noi pe EL, Dumnezeu ne este alaturi mai ales atunci cand credem ca ne-a parasit, Dumnezeu ne ocroteste in modul Sau unic, pe fiecare dintre noi! Importanta este: rabdarea, credinta, nadejdea, dragostea!

Multumesc parintelui Marius pe aceasta cale, asigurandu-l de prietenia si rugaciunea noastra!

O zi frumoasa ne-a daruit marele nostru Sfant Nicolae – Mosul bun si darnic al celor mici, de ziua sa – 06 decembrie. Am savarsit slujba Utreniei, Acatistul Sfantului Nicolae, Sfanta Liturghie… surpriza a fost mare cand pe la sfarsitul Sfintei Liturghii Biserica noastra s-a umplut de copii – in jur de 40 de copii mici, veniti de la gradinita si scoala, de unde au aflat ca Sfantul Nicolae cel mult asteptat a trecut si pe la Biserica din satul nostru. Si pe buna dreptate m-am bucurat si eu vazand atatea suflete curate, inocente venite la chemarea Sfantului Nicolae care ne-a lasat si noua ciocolata si bomboane pentru cei mici…

Sfinte Nicolae din suflet iti multumim si te iubim!

Multumesc IPS Teofan si IPS Serafim care ne-au aratat parinteasca dragoste si caldura, ne-au incurajat, ne-au binecuvantat, dar mai ales s-au rugat pentru noi, alaturi de noi, prin glasul IPS Serafim care a rostit o rugaciune de dezlegare pentru toti cei prezenti la Sfanta Biserica.

Despre Petru Birsan se pot spune multe… imi aduc aminte cu emotie prima intalnire a mea cu nea’ Petrica, cum ii spuneam eu. Anul 2005, luna septembrie, cu putin inainte de instalarea mea de catre Pr.Protopop in aceasta filie a Scheii, devenita parohie de drept prin sosirea mea aici. Eram eu, Pr.Catalin (preotul suplinitor) si nea’ Petrica, situati intre cele doua locase de cult din Cauesti (capela si Biserica mare care se afla fata in fata). O privire neincrezatoare ma cuprindea, un amestec de teama si distanta aparenta, a omului, epitropului, credinciosului fidel preotului de pana atunci, asezat in ipostaza despartirii, a sfarsitului si al unui nou inceput de drum, sub indrumarea noului preot paroh – tanar, lipsit de experienta, dar dornic de implicare.

Aceasta expresie fireasca a neincrederii omului dedicat Bisericii si Lui Dumnezeu, avea sa se transforme pe parcursul celor sase ani pe care Dumnezeu mi i-a daruit in slujirea acestei comunitati, intr-o relatie de Parinte – Copil, Preot – Ucenic. Am pornit pe drumul acesta al slujirii Lui Dumnezeu si al oamenilor alaturi de un bun prieten, apropiat, sfatuitor, parinte uneori. Au fost sase ani in care am evoluat nu doar prin prisma celor care intra sub incidenta ochilor, a lucrarilor efectuate la noul locas de cult, ci mai ales duhovniceste.

Nea’ Petrica, epitropul nostru drag si-a intarit convingerea in acesti ani ca numai o apropiere sincera, curata, dedicata de Hristos-Dumnezeu te poate implini ca om pe acest pamant. In toti cei sase ani petrecuti impreuna, nea’ Petrica a reusit mai bine ca nimeni altul sa faca distinctia clara dintre preotul – om si preotul – slujitor – duhovnic. Prezent in fiecare post in scaunul de spovedanie, trecand peste tineretea preotului, si-a pus increderea mereu in puterea Lui Hristos investita in persoana preotului.

Am simtit eu ca preot duhovnic cum acesti ani au fost pasi sinceri, constanti catre mantuire, ai omului, crestinului Petru Birsan. Am descoperit in nea’ Petrica un om “indragostit”, inflacarat de credinta in Fiul Lui Dumnezeu, animat mereu de dorinta de a-si vedea visul implinit – ridicarea Bisericii Lui Hristos la Cauesti.

Desi venit in aceasta comunitate, a adus cu el pe langa dragostea fata de sotie, copii, nepoti, dragostea fata de marea familie – cea a comunitatii eclesiale. Nea’ Petrica a iubit Biserica si credinciosii din Cauesti. Fire cerebrala, ancorata in realitate, cu un scop bine definit, Petru Birsan nu ne-a spus mereu prin cuvinte cat de mult ne iubeste… ne-a demonstrat-o prin faptele sale, care nu pot fi enumerate aici toate… pentru ca sunt multe. Am gandit, ne-am sfatuit, am lucrat impreuna in acesti ani, tinta noastra fiind finalizarea casei Lui Dumnezeu – Biserica, locul de alinare si mangaiere al tuturor crestinilor. Fiecare obiectiv propus si realizat aducea in sufletul lui Petru Birsan bucuria copilului care reuseste ceea ce si-a propus… Si-a dorit atat de mult sa vada Biserica finalizata, pictata, sfintita, incat prioritatea sa numarul unu nu era, cum in mod aproape firesc e pentru noi – familia, casa, ci Biserica. Timpul, munca, efortul fizic si financiar nu pot fi contabilizate decat de Bunul Dumnezeu, iar ele depasesc cu mult asteptarile oricarui slujitor al Sfantului Altar.

Ultima parte a vietii l-a invatat pe nea’ Petrica o lectie grea… aceea a luarii si asumarii crucii Lui Hristos. O boala grea l-a indepartat de oameni, prin neputinta trupului, dar l-a apropiat de Dumnezeu. A fost chemat nea’ Petrica la examenul final, al rabdarii suferintelor, a bolii cumplite, pe care l-a trecut cu nadejde, tarie, neclintire si care l-a pregatit pentru marea intalnire cu Judecatorul acestei lumi. Hristos l-a vrut curat, curatit… de aceea i-a mai dat o ultima incercare – aceea a rabdarii in suferinta!

Sunt incredintat ca Petru Birsan, omul, epitropul, crestinul merge inaintea Lui Hristos cu fruntea sus, pentru ca are cu ce… cu credinta sa, nadejdea sa si dragostea sincera!

- Familiei si apropiatilor sincere condoleante si Dumnezeu sa il odihneasca cu dreptii sai!

Multumesc pe aceasta cale initiatorilor acestui demers duhovnicesc, dar mai ales celor care au raspuns faptic acestei initiative. Dumnezeu sa binecuvinteze ATOR-ul, activitatile lor si pe membrii sai!