Despre Petru Birsan se pot spune multe… imi aduc aminte cu emotie prima intalnire a mea cu nea’ Petrica, cum ii spuneam eu. Anul 2005, luna septembrie, cu putin inainte de instalarea mea de catre Pr.Protopop in aceasta filie a Scheii, devenita parohie de drept prin sosirea mea aici. Eram eu, Pr.Catalin (preotul suplinitor) si nea’ Petrica, situati intre cele doua locase de cult din Cauesti (capela si Biserica mare care se afla fata in fata). O privire neincrezatoare ma cuprindea, un amestec de teama si distanta aparenta, a omului, epitropului, credinciosului fidel preotului de pana atunci, asezat in ipostaza despartirii, a sfarsitului si al unui nou inceput de drum, sub indrumarea noului preot paroh – tanar, lipsit de experienta, dar dornic de implicare.

Aceasta expresie fireasca a neincrederii omului dedicat Bisericii si Lui Dumnezeu, avea sa se transforme pe parcursul celor sase ani pe care Dumnezeu mi i-a daruit in slujirea acestei comunitati, intr-o relatie de Parinte – Copil, Preot – Ucenic. Am pornit pe drumul acesta al slujirii Lui Dumnezeu si al oamenilor alaturi de un bun prieten, apropiat, sfatuitor, parinte uneori. Au fost sase ani in care am evoluat nu doar prin prisma celor care intra sub incidenta ochilor, a lucrarilor efectuate la noul locas de cult, ci mai ales duhovniceste.

Nea’ Petrica, epitropul nostru drag si-a intarit convingerea in acesti ani ca numai o apropiere sincera, curata, dedicata de Hristos-Dumnezeu te poate implini ca om pe acest pamant. In toti cei sase ani petrecuti impreuna, nea’ Petrica a reusit mai bine ca nimeni altul sa faca distinctia clara dintre preotul – om si preotul – slujitor – duhovnic. Prezent in fiecare post in scaunul de spovedanie, trecand peste tineretea preotului, si-a pus increderea mereu in puterea Lui Hristos investita in persoana preotului.

Am simtit eu ca preot duhovnic cum acesti ani au fost pasi sinceri, constanti catre mantuire, ai omului, crestinului Petru Birsan. Am descoperit in nea’ Petrica un om “indragostit”, inflacarat de credinta in Fiul Lui Dumnezeu, animat mereu de dorinta de a-si vedea visul implinit – ridicarea Bisericii Lui Hristos la Cauesti.

Desi venit in aceasta comunitate, a adus cu el pe langa dragostea fata de sotie, copii, nepoti, dragostea fata de marea familie – cea a comunitatii eclesiale. Nea’ Petrica a iubit Biserica si credinciosii din Cauesti. Fire cerebrala, ancorata in realitate, cu un scop bine definit, Petru Birsan nu ne-a spus mereu prin cuvinte cat de mult ne iubeste… ne-a demonstrat-o prin faptele sale, care nu pot fi enumerate aici toate… pentru ca sunt multe. Am gandit, ne-am sfatuit, am lucrat impreuna in acesti ani, tinta noastra fiind finalizarea casei Lui Dumnezeu – Biserica, locul de alinare si mangaiere al tuturor crestinilor. Fiecare obiectiv propus si realizat aducea in sufletul lui Petru Birsan bucuria copilului care reuseste ceea ce si-a propus… Si-a dorit atat de mult sa vada Biserica finalizata, pictata, sfintita, incat prioritatea sa numarul unu nu era, cum in mod aproape firesc e pentru noi – familia, casa, ci Biserica. Timpul, munca, efortul fizic si financiar nu pot fi contabilizate decat de Bunul Dumnezeu, iar ele depasesc cu mult asteptarile oricarui slujitor al Sfantului Altar.

Ultima parte a vietii l-a invatat pe nea’ Petrica o lectie grea… aceea a luarii si asumarii crucii Lui Hristos. O boala grea l-a indepartat de oameni, prin neputinta trupului, dar l-a apropiat de Dumnezeu. A fost chemat nea’ Petrica la examenul final, al rabdarii suferintelor, a bolii cumplite, pe care l-a trecut cu nadejde, tarie, neclintire si care l-a pregatit pentru marea intalnire cu Judecatorul acestei lumi. Hristos l-a vrut curat, curatit… de aceea i-a mai dat o ultima incercare – aceea a rabdarii in suferinta!

Sunt incredintat ca Petru Birsan, omul, epitropul, crestinul merge inaintea Lui Hristos cu fruntea sus, pentru ca are cu ce… cu credinta sa, nadejdea sa si dragostea sincera!

- Familiei si apropiatilor sincere condoleante si Dumnezeu sa il odihneasca cu dreptii sai!

Lefter Oltica – sotie, mama si bunica… s-a nascut pe 7 decembrie 1937 la Scheia. Viata i-a fost plina de urcusuri si coborasuri. Ramasa vaduva, si-a dedicat existenta slujirii nepotilor, familiei largite. Am cunoscut-o ca o femeie cuminte, temperata, respectuoasa, cu frica de Dumnezeu si dragoste deopotriva, credincioasa… ultimul post mare, cel de anul acesta 2011, l-a tinut integral, cu toate ca i-am atras atentia ca varsta poate fi un impediment in demersul acesta, mai ales din punct de vedere fizic… hotararea ei a fost clara… a postit tot postul mare, s-a marturisit, apoi a primit Sfanta Impartasanie. In noaptea de Inviere, am avut-o alaturi de noi – venise sa ia Lumina din lumina Lui Hristos – apoi a plecat la casa ei… a doua zi de Paste, luni, a revenit la Biserica, pentru ca i-a fost draga participarea la Sfintele Slujbe… iar in Saptamana Luminata, Duminica – 1 mai a trecut in vesnicie… intr-un mod deosebit as putea spune – a adormit somn fizic, si s-a trezit in vesnicie… Vesnica sa-i fie pomenirea!

-VESNICA LUI POMENIRE!

Spre Biserica

In drum spre Biserica

Prohodirea in Biserica

Spre cimitir

Praznicul

Sambata, 25 septembrie am condus pe ultimul drum pamantesc pe robul Lui Dumnezu Simionescu Gheorghe. Ultima parte a vietii a fost ca o jertfa curatitoare de pacate pentru adormitul robul Lui Dumnezeu Gheorghe – momente de boala, chin, suferinta. In toate acestea s-a aflat insa nadejdea vietii vesnice pentru care ne-am si rugat astazi inaintea Bunului nostru Iisus Hristos. Condoleante familiei si vesnica sa ii fie pomenirea!

Vesnica lui pomenire, iar familiei sincere condoleante din partea noastra!

Agheorghiesei Dumitru si Violeta – februarie 2010

In drum spre cimitir…

Ridicarea Panaghiei