Ne-a Petrica (Birsan), nici pe dumneata nu te uit… esti pururea trup si suflet pentru Biserica! Dumnezeu sa te binecuvinteze!
Puteti vedea mai jos si cateva imagini:

Ziua de sâmbătă, 23 mai, a fost stabilită cu aproximativ o lună înainte ca zi de curăţenie generală în cimitirul satului. Am anunţat la slujbe, oamenii din sat au fost înştiinţaţi … cu toate acestea, am avut “surpriza” ca sâmbătă să găsesc la cimitir doar cinci persoane dornice să facă puţină ordine la locul în care mai devreme sau mai târziu ajungem toţi, locul unde cei dragi ai noştri “se odihnesc”; spun se odihnesc între ghilimele, pentru că din păcate nu prea îşi găsesc odihna între atâtea gunoaie aruncate la întâmplare, între ciulini, scaieţi şi alţi arbuşti crescuţi peste şi printre morminte. Aşadar mirarea mea transformată puţin în iritare – ţinând cont de lipsa de interes a celor vii faţă de cei adormiţi şi de o oarecare formă de indiferenţă – apoi devenită întristare, nu m-a oprit de la gândul că totuşi, puţini fiind putem totuşi lumina acest loc sfânt, acest loc al liniştii, al întâlnirii vieţii cu moartea fizică. Ne-am pus pe treabă aşadar şi până la orele 16.00 am cosit, am curăţat, am cărat gunoaiele, şi am plecat oarecum mulţumiţi că am făcut ceva pentru cei care nu mai sunt printre noi. Joi, de Înăţarea Domnului la cer şi şederea Sa de-a dreapta Lui Dumnezeu Tatăl, facem pomenirea celor adormiţi şi ne adunăm la cimitir … sper ca cei care vor fi prezenţi să fie măcar puţin mişcaţi, văzând că un loc curat este un loc plăcut, atât celor vii cât şi celor adormiţi.

Ne-a hărăzit Bunul Dumnezeu o zi de sâmbătă, 16 mai, ca să ne fie acea zi “binecuvântată” şi mult aşteptată (de aproape 16 ani de zile, dacă ţinem cont de faptul că în anul 1993 s-a turnat piatra de temelie a bisericii), ziua în care am turnat şapa în biserica mare. Spuneam că joi am nivelat interiorul… “mare este Dumnezeu şi minunate sunt lucrurile Sale”… sâmbătă ne-am adunat în jur de 25 de persoane, voluntari, enoriaşi ai parohiei în frunte cu subsemnatul şi de dimineaţă, până la ora 17.00 am muncit, susţinut, pentru a putea intra în sfârşit în sfânta biserică. Am folosit aproximativ 20 de metri cubi de balast, 75 saci de ciment şi 10 plase de sârmă de 6 pe 2; fiecare dintre cei prezenţi au dovedit dragoste de Dumnezeu şi de Biserica Sa. Încă o dată mi s-a confirmat faptul că “turma” încredinţată spre “păstorire” nu se conduce cu biciul din spate, ci cu fluieraşul, din faţă. Nu a fost nevoie decât de simpla mea prezenţă în mijlocul credincioşilor (celor care au venit să dea o mână de ajutor), în mijlocul întregii acţiuni pe care am desfăşurat-o sâmbătă. Cineva mi-a spus că “mă iubeşte” … pentru că am fost alături de ei… iar eu sunt mulţumit că după aproape 3 ani şi jumătate, de când sunt preot în acest sat, am realizat cu ajutorul Lui Dumnezeu şi al oamenilor prin care lucrează harul Său, lucruri deosebite… şi pentru a avea o imagine clară, puteţi vedea mai sus cum arăta biserica când am ajuns în parohie şi cum arată acum … roadele sunt exclusiv, efectele proniei divine.