Bine ati venit!

Conferinţa preoţească a Protopopiatului Iaşi 2

Am participat prin bunăvoinţa Bunului Dumnzeu în ziua de miercuri, 11 nov. 2009, la conferinţa anuală a protopopiatului nostru – Iaşi 2, care a avut loc la Centrul de Conferinţe „Providenţa“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei sub prezidiul Înalt Preasfinţitului TEOFAN, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Tema conferinţei„Bibliotecile parohiale, mijloc de misiune în parohii“ – a fost susţinută de pr. Matei Coruga de la Biserica „Sf. Vasile“ din Tătăraşi. Întrunirea preoţilor din Protopopiatul Iaşi 2 a fost precedată de Sfânta Liturghie, săvârşită de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei la biserica cu hramurile „Sf. Ap. Andrei“ şi „Sf. M. Mc. Mina“ din Iaşi. La finalul slujbei săvârşite în sfântul lăcaş ce adăposteşte o icoană făcătoare de minuni a Sfântului Mina, Înalt Preasfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură în care a explicat înţelesurile duhovniceşti ale Evangheliei citite în cadrul Sfintei Liturghii, punctând mesajul pe care aceasta îl transmite. „Pentru a-L avea pe Hristos ţintă, trebuie să-L mărturiseşti şi să nu te lepezi de Dânsul, adică să ai în duh de smerenie, curaj mărturisitor al adevărului şi al dreptei credinţe“, a spus IPS Teofan.

Leave a Reply

  

  

  

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

troita cauesti

EXISTA DUMNEZEU!

Nu, nu suntem un vis, o intimplare,
un lut de sine insusi framintat.
Ci ne-a zidit o Forta creatoare,
o-Ntelepciune fara de hotare.
Exista Dumnezeu cu-adevarat!
Nu, nu suntem jivine-ntunecate,
gonite de un bici ne 'nduplecat.
Ci noi avem un duh si-o libertate
Si-o inima ce pentru ceruri bate.
Exista Dumnezeu cu-adevarat!
N-ar fi simtit in veci de veci tarina
Surasul unui crin imaculat,
de n-ar fi-ntins Atotstapanul mana
sa umple-n noi de simtamant fantana-
Exista Dumnezeu cu-adevarat!
Avem cu noi Scriptura ca dovada,
avem minuni si semne ne 'ncetat.
Iar cine vrea pe Dumnezeu sa-L vada
sa stea In fata Lui pe baricada!
Exista Dumnezeu cu-adevarat!
Nu-i calea noastra vesnic insorita,
nu-i viata totdeauna un palat.
Dar o traim, caci merita traita,
cand, peste lumea asta marginita,
Exista Dumnezeu cu-adevarat!
Nu, nu suntem neant! Ce fericire!
Supremul adevar s-a revelat.
Iisus e-n noi, lumina si iubire.
Iar moartea e un zbor spre nemurire.
Exista Dumnezeu! Ce minunat!

de Costache Ioanid

STIRI ORTODOXE