Bine ati venit!

Singura Biserică cu hramul Sf. Lazăr din Iaşi a fost resfinţită

Am participat cu bucurie, astăzi, sâmbătă – 24 octombrie a.c., alături de marea familie a Bisericii “Sf. Lazăr” din Iaşi, la un moment unic. Aceasta a fost ziua în care Biserica frumos împodobită, restaurată, a primit din nou binecuvântarea Lui Dumnezeu, prin slujba de resfinţire, oficiată de Părintele nostru, I.P.S. Teofan înconjurat de un sobor de preoţi. Evenimentul a început cu ora 8.00 odată cu sosirea I.P.S.Teofan, a continuat cu slujba de resfinţire, împodobită de slujba Sfintei Liturghii, oficiată pe un platou special amenajat în curtea bisericii. După Sf.Liturghie au urmat cuvântul de învăţătură al I.P.S.Teofan, mulţumirile P.C.Pr.Protopop Vilie Doroşincă adresate celor implicaţi în desfăşurarea evenimentului, oferire distincţiilor de vrednicie celor care s-au remarcat de-a lungul timpului în activităţile Bisericii “Sf.Lazăr” şi nu în ultimul rând, cuvântul plin de emoţie al P.C.Pr.paroh Toma Dumitru, care a oferit în dar I.P.S.Teofan o icoană cu chipul Sf.Vasile cel Mare. Momente unice aşadar,  pentru credincioşii parohiei, dar nu numai, deoarece resfinţirea altarului bisericii a prilejuit şi posibilitatea trecerii atât a bărbaţilor, dar şi a femeilor prin Sf. Altar, pentru închinare.



Despre Biserica “Sf.Lazăr”

Situată lângă Teatrul ‘Luceafărul’, în imediata apropiere a Palatului Culturii, actuala biserică a fost înălţată în anul 1785 pe locul unei biserici de lemn arse de turci. In anul rectitoririi a devenit mănăstire, fiind închinată Sf. Mormânt. Câţiva călugări greci au adus atunci părticele din moaştele Sf. Haralambie, Sf. Mihail Sinador şi Sf. Teodor Stratilat aflate şi astăzi spre cinstire în acest sfânt lăcaş. Părintele paroh Toma Dumitru a mai precizat: “Biserica “Sf. Lazar” este ctitoria domnitorului Mihai Racoviţă. Menţionată în Letopiseţul lui Neculce, ea a fost construită mai întâi din lemn de către Mihai Racoviţă între anii 1703 – 1704. Biserica a fost incendiată de turci, însă pe aceeaşi sfântă masă a fost refăcută din cărămidă, pe temelie din piatră, în anul 1785. Tot în anul 1785 au fost aduse porţiuni din moaştele Sf. Haralambie, Mihai Sinador şi Teodor Stratilat care se pastrează în trei cutii de argint cu inscripţii în limba greacă. In anul 1967 s-au efectuat unele lucrări de restaurare la interior şi exterior, iar după cutremurul din 4 martie 1977 s-a refăcut clopotniţa. In perioada 1984 – 1985, biserica a fost pictată şi s-au realizat o serie de vitralii. In anul 2006 s-au terminat lucrările de finisare la Casa Socială ‘Sf. Haralambie’, unde s-a amenajat un apartament parohial în care au fost primiţi şi cazati pelerini sosiţi la hramul Sf. Parascheva”.

1 comment to Singura Biserică cu hramul Sf. Lazăr din Iaşi a fost resfinţită

  • Dan Gheorghe Somnea

    Plecaciune parinte Bogdan,
    Blogul parohiei Cauesti Duminica Tuturor Sfintilor este singurul care puncteaza spre cartea sfintilor zilei si spre evanghelia zilei, sau ma insle?
    Constat insa ca scriptul ".js" al acesteia din urma da un efect colateral in sensul ca anunta ca suntem in anul 3910 in loc de 2010 !!
    Desigur nu aveti nici o vina ati copiat javascriptul de la situl bibliei. La ei vad ca anunta 2010.
    Cine sunt eu?
    Sunt profesor universitar pensionar, administratorul sitului parohiei Acopermantul Maicii Domnului Titan Bucuresti, cu voia CELOR DE SUS si a parintelui paroh Mihai Stavara. Acesta nu se pricepe in folosirea calculatorului, desi i-am creat o casuta postala, incercand sa il "scolarizez" in a utiliza acest instrument diabolic.
    Sunt specialist IT&C.
    Doamne ajuta !
    Dan Gheorghe
    PS Gasiti casuta mea postala pe sit, in cazul ca ati avea bunavointa de a raspunde!

Leave a Reply

  

  

  

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

troita cauesti

EXISTA DUMNEZEU!

Nu, nu suntem un vis, o intimplare,
un lut de sine insusi framintat.
Ci ne-a zidit o Forta creatoare,
o-Ntelepciune fara de hotare.
Exista Dumnezeu cu-adevarat!
Nu, nu suntem jivine-ntunecate,
gonite de un bici ne 'nduplecat.
Ci noi avem un duh si-o libertate
Si-o inima ce pentru ceruri bate.
Exista Dumnezeu cu-adevarat!
N-ar fi simtit in veci de veci tarina
Surasul unui crin imaculat,
de n-ar fi-ntins Atotstapanul mana
sa umple-n noi de simtamant fantana-
Exista Dumnezeu cu-adevarat!
Avem cu noi Scriptura ca dovada,
avem minuni si semne ne 'ncetat.
Iar cine vrea pe Dumnezeu sa-L vada
sa stea In fata Lui pe baricada!
Exista Dumnezeu cu-adevarat!
Nu-i calea noastra vesnic insorita,
nu-i viata totdeauna un palat.
Dar o traim, caci merita traita,
cand, peste lumea asta marginita,
Exista Dumnezeu cu-adevarat!
Nu, nu suntem neant! Ce fericire!
Supremul adevar s-a revelat.
Iisus e-n noi, lumina si iubire.
Iar moartea e un zbor spre nemurire.
Exista Dumnezeu! Ce minunat!

de Costache Ioanid

STIRI ORTODOXE