DGI consideră ca dată de atestare a satului CĂUEŞTI anul 1617; satul este însă cu mult mai vechi; aşa cum arată documentul, exista la anul 1497 şi avea şi atunci o vechime destul de mare. Satul era “dreaptă obcină”, dreaptă moştenire a urmaşilor lui Oană Căuia şi Toader Căue, fii şi nepoţi, deci împreună trei generaţii, adică vreo 60-75 de ani.
Înainte de Oană, satul a fost, aşa cum arată documentul, al Leunteneştilor şi probabil al fraţilor Moica după cum arată un document din 1443 probabil satul popii Micu (probabil Leunte sau Leuntean) sau satul al cărui nume nu e descifrabil în documentul de la 1443 şi care se numea Leunteneşti.
Înainte de Oană Căuia satul avea deja un nume stabilit, iar aceasta înseamnă că până la Oană trecuseră cel puţin două-trei generaţii, adică vreo 40-75 de ani. Recapitulând, deducem că la anul 1497 satul avea cel puţin o sută de ani vechime, dar posibilitatea de a fi atestat atunci este foarte redusă pentru că primul document scris din Moldova şi păstrat este de la 1387.
O altă dovadă a vechimii satului Căueşti este hotărnicia. “Iară hotarul acestor două sate mai sus scrise să fie după hotarul vechi pe unde au folosit din veac”. Aceasta înseamnă că în zonă satele erau vechi, cu hotarele bine fixate şi terenul era în întregime ocupat, nu erau “locuri pustii” care să presupună o hotărnicie pe repere geografice. Hotarele “din veac” aveau cel puţin o vechime de câteva zeci de ani.
Înainte de Oană, satul a fost, aşa cum arată documentul, al Leunteneştilor şi probabil al fraţilor Moica după cum arată un document din 1443 probabil satul popii Micu (probabil Leunte sau Leuntean) sau satul al cărui nume nu e descifrabil în documentul de la 1443 şi care se numea Leunteneşti.
Înainte de Oană Căuia satul avea deja un nume stabilit, iar aceasta înseamnă că până la Oană trecuseră cel puţin două-trei generaţii, adică vreo 40-75 de ani. Recapitulând, deducem că la anul 1497 satul avea cel puţin o sută de ani vechime, dar posibilitatea de a fi atestat atunci este foarte redusă pentru că primul document scris din Moldova şi păstrat este de la 1387.
O altă dovadă a vechimii satului Căueşti este hotărnicia. “Iară hotarul acestor două sate mai sus scrise să fie după hotarul vechi pe unde au folosit din veac”. Aceasta înseamnă că în zonă satele erau vechi, cu hotarele bine fixate şi terenul era în întregime ocupat, nu erau “locuri pustii” care să presupună o hotărnicie pe repere geografice. Hotarele “din veac” aveau cel puţin o vechime de câteva zeci de ani.
