Ziua de sâmbătă, 25 aprilie, ne-a îndreptat paşii în zona Neamţului… la mănăstirea Neamţ. Acest loc minunat, cu o bogată încărcătură duhovnicească, este şi locul unde am “poposit” timp de cinci ani de zile în perioada în care am urmat cursurile seminarului teologic liceal “Veniamin Costachi”, care este situat în apropierea mănăstirii. Nu ezit, atunci când vizitez mănăstirea Neamţ, să trec prin cimitirul acesteia. Aici se găsesc oameni de seamă ai istoriei bisericii: monahi, ieromonahi, stareţi ai mănăstirii, duhovnici… de fiecare dată trăiesc sentimentul nimicniciei, al neputinţei omeneşti înaintea morţii; simt inutilitatea multor lucruri şi lucrări pe care le săvârşim mereu pentru trupul nostru, uitând importanţa sufletului – chemat la asemănarea cu Dumnezeu; simt că slujirea Lui este chemarea noastră… viaţa în simplitate, în comuniune cu natura şi cu semenii noştri, într-ajutorarea, iubirea fără margini, blândeţea, iertarea, curăţia, frumuseţea. Imaginile mormintelor, ale craniilor celor care s-au nevoit în această sfântă mănăstire, care se păstrează în gropniţa din cimitir, sunt “aduceri aminte” necontenite despre viaţa trecătoare de aici şi despre veşnicia celor care s-au nevoit pentru credinţa în Hristos.
